Vladeni-Ialomita.

Vladeni

Aşezarea comunei Vlădeni, de-a lungul istoriei a cunoscut diferenţe de amplasament , fapt datorat condiţiilor naturale . Factorul determinant în poziţionarea actuală îl constituie fluviul Dunărea şi râul Ialomiţa , care îşi revărsau periodic apele în perioada de primăvarâ . În trecut satul se afla În apropiere de Br Borcea , mărturie fiind popinele , dar din cauza revărsărilor , vatra s-a reamplasat la altitudini mai mari , pe terasa a I a , către vest , îndepărtându-se la o distanţă de 6 km de fluviu . Popinele , care domină sectorul de luncă , au fost în trecut locuri intens populate . Săpăturile arheologice efectuate la Popina Blagodeasca , în ultima perioadă au demonstrat existenţa locuirii în secolele IX - XI . Poziţia lor în cadrul luncii era cu totul defavorabilă în perioadele de inundaţii , dar benefică în cadrul invaziilor .
1. Sumar
2. Istorie
3. Invatamant

Sumar

Coordonate: 44º 37` 44º 37`
Primar: Corlău Lucian

Istorie

Dovezi arheologiceIndiferent de vremurile care s-au abãtut asupra acestor locuri – Vlãdeni a fost şi va rãmâne un ţinut de legendã. Documentele istorice pãstrate cu evlavie în Arhivele statului, care atestã existenţa de secole a acestei aşezãri omeneşti, vorbesc despre frumuseţile şi bogãţiile acestor locuri, despre hãrnicia şi preocupãrile oamenilor care s-au stabilit în timp pe aceste meleaguri. Sãpãturile arheologice efectuate de-a lungul anilor dovedesc cã aici au trãit şi au vieţuit oamenii încã de pe vremea lui Decebal şi Traian, sau de pe timpul lui Burebista, ba chiar şi mai dinainte poate. Primele însemnãri şi dovezi în domeniu au fost fãcute de cãtre Vasile Pârvan în 1960 şi ele au fost descoperite în urma sãpãturilor efectuate pe şantierul arheologic Blagodeasca. Cercetãrile au fost reluate 40 de ani mai târziu de un colectiv coordonat de prof. Dr. Ştefan Olteanu de la Universitatea ,,Dimitrie Cantemir” din Bucureşti, ajutat de Emilia Corbu, arheolog – muzeograf la Muzeul Judeţean Ialomiţa. În anul 2000 s-a realizat o sãpãturã de sondaj, iar principalul obiectiv arheologic a fost stabilirea stratigrafiei, a succesiunii nivelelor de locuire şi a cronologiei relative. În urma acestor lucrãri s-a stabilit existenţa a douã nivele de locuire: unul geto – dacic şi unul medieval – timpuriu aparţinând culturii Dridu. În 2001 lucrãrile au continuat şi s-au evidenţiat douã nivele de locuire: o locuinţã geto – dacicã care este intersectatã parţial de douã locuinţe Dridu cãreia îi aparţine un cuptor. S-a recoltat un material arheologic format din fragmente de ceramicã aparţinând culturii Dridu precum şi trei fragmente de vase geto – dacice. În anul 2002 s-a prelevat din nou material arheologic: ceramicã, oase de animale, pietre, chirpici, gropi de bucate medieval – timpuriu, cuptoare din aceeaşi perioadã. Fundul gropilor era ars pânã la roşu, adâncimea lor era între 1,10 – 1,70 m, iar cuptorul descoperit avea formã de potcoavã. În urma lucrãrilor efectuate au fost cercetate parţial sau integral un numãr de 14 complexe aparţinând celor douã aşezãri descoperite aici, încadrate în epoca geto – dacã şi în cultura Dridu, numãrul total al complexelor descoperite este de 22, din care 7 bordeie, 9 gropi geto – dace, douã complexe nedeterminate încã, din care unul caracetrizat de prezenţa unui şanţ, douã depuneri de chirpici şi o groapã medievalã. Descoperirile şi cercetãrile arheologice efectuate în zonã fac dovada existenţei la Popina Blagodeasca a douã faze de locuire. Prima situatã în sec IX – X, din care s-au cercetat douã bordeie încadrate cronologic la finalul acestei faze şi probabil începutul celeilalte, şi a doua din sec X – XI. Dovezile pe care ni le-au prezentat în prologul acestui capitol precum şi documentele de arhivã şi aduceri aminte, pe care le vom parcurge împreunã pe parcursul lui, privind atestarea şi dezvoltarea localitãţii Vlãdeni, ,,pãlesc” în faţa legendei ce dãinuie de veacuri în memoria locuitorilor acestui ţinut. • ,,Legenda lui Vlad”Cu secole în urmã, spune legenda, se instalase pe malul stâng al bãtrânului Danubius, bãtrânul turc Ibraim. Acesta împreunã cu familia sa erau proprietarii unei mari turme de oi. Într-o frumoasã zi de primãvarã, cãlãtorind pe ape cu ajutorul unei plute de papurã şi venind de la poalele Carpaţilor (se pare cã de prin zona Sibiului ), s-a oprit pe ,,popina turcului” un tânãr chipeş şi frumos pe nume Vlad. Ca orice cãlãtor obosit de drum lung şi flãmând, pentru cã nu mâncase de trei zile şi trei nopţi, a cerut şi el adãpost şi hranã. Turcul acceptã sã-l primeascã numai dacã acesta se învoieşte sã-i pãzeascã oile. Muncitor şi harnic, Vlad şi-a atras laudele celor din jurul sãu, iar în scurt timp şi-a întemeiat şi o familie. Toate bune pânã într-o zi, când hainul turc Ibraim socotind cã dânsul dã prea multã mâncare şi pe deasupra mai dã şi prea mulţi bani pentru paza oilor, i-a spus lui Vlad sã-şi ia familia şi sã plece. Vlad îşi ia nevasta şi cei 9 copii (şapte fete şi doi bãieţi) precum şi cele patru oiţe ale sale şi se mutã pe o altã popinã, puţin mai la deal de cea a turcului. Nu dupã mult timp, necazul se abate asupra familiei lui Vlad. Îmbolnãvindu-se de tifos, cele şapte fete ale lui Vlad au murit şi au fost îngropate pe ,,popina cu morminte”. Din cauza inundaţiilor, Vlad îşi ia familia care-i mai rãmãsese, oiţele pe care le avea şi cu o plutã se mutã pe un loc mai ridicat (cel pe care se aflã comuna astãzi), unde, din paie, lemn şi pãmânt şi-a ridicat o colibã. Colibei lui Vlad i s-au adãugat noi aşezãri omeneşti, unele din gard şi pãmânt, altele mai mari şi mai trainice, dupã puterea celor ce le ridicau. Cei doi bãieţi ai lui Vlad şi-au ridicat şi ei colibe şi se pare cã dupã numele lor au fost ,,botezaţi” şi cei care s-au aşezat în jurul lor. Astfel, Gurãu şi-a fãcut casa pe deal rezultând Gurãeştii cãruia unii îi mai spun şi Deleni – adicã ,,cei din deal”, iar Besgas s-a stabilit mai în vale rezultând Besgaşii – adicã ,,cei de pe vale”. Dupã secole, mai precis dupã inundaţiile din 1970, prin strãmutarea celor din Lunca (Chioara) s-a format un al treilea cartier – Sinistraţi. Sã amintim aici, în treacãt, despre apariţia unor sate din jurul Vlãdenilor, care într-o anumitã perioadã a existenţei lor, datoritã împãrţirilor administrativ – teritoriale fãcute de-a lungul anilor, ele au aparţinut de comuna Vlãdeni. Date precise asupra apariţiei satului Lunca nu se gãsesc, dar se pare cã el dateazã din secolul al XVIII – lea. Din bãtrâni se povesteşte cã în timpurile vechi, pe locul acestui sat se gãseau 20 – 30 de bordeie, locuite în parte de ciobani români, iar parte de cei refugiaţi din Dobrogea de frica turcilor. Pânã în anul 1964, satul Lunca s-a numit Chioara. În privinţa numelui de Chioara, de unde provine el, oamenii locului au douã variante. Pe vremuri, pe drumul ce ducea de la ,, Cetatea de Floci” spre Brãila şi Cãlãraşi se gãsea un han unde poposeau toţi drumeţii, iar stãpâna lui era beteagã de un ochi. Se crede cã de la beteşugul acestei femei satul a purtat numele de ,,Chioara”. A doua variantã ar fi cã pe vremuri exista pe aceste locuri o Kiuã (piuã) micã de bãtut abalele ţesute din lânã din care se fãcea îmbrãcãmintea în acele vremuri. La aceastã Kiuã veneau şi alţi locuitori din împrejurimi. Aceastã piuã fiind micã (primitivã), ţãranii o numeau Kiuarã şi de aici se crede cã localitatea s-a numit Chioara. Dupã inundaţiile din 1970 satul Lunca (Chioara) a dispãrut definitiv. Satul Babii (nici el nu mai existã astãzi), care cu timpul s-a alãturat de Lunca, s-a format din locuitorii veniţi din Transilvania de prin împrejurimile Braşovului. Dintr-o însemnare fãcutã de învãţãtorul Dumitru Pavelescu, se aratã cã înainte de 1848, aceşti locuitori erau sub protecţia Imperiului Austro – Ungar şi nu plãteau nici o dare cãtre stat. Satul Sf. Vasile s-a înfiinţat în anul 1882 dupã împroprietãrirea sãtenilor tineri însurãţei. Asupra înfiinţãrii satului Brãiliţa se crede cã el a avut la origine tot un grup de ciobani români iar numele sãu vine de la un oarecare locuitor pe nume Brãileanu. • Documente istoricePrimul document istoric purtând pecetea domneascã şi care atestã existenţa localitãţii Vlãdeni, dateazã din 15 ianuarie 1467 şi a fost semnat la Bucureşti. Documentul este un hrisov prin care Radu cel Frumos întãreşte mãnãstirii Cozia bãlţile de la Sãpatul şi gura Ialomiţei, stabilindu-se hotarul în prezenţa unor martori din Fãcãeni, Frãţileştii şi Oraşul de Floci, iar în locurile de încãrcare al peştelui de la Steanca, Borduşani, Fãcãeni, Vlãdeni, Blagodeşti şi Corneni au drept la vamã doar cãlugãrii mãnãstirii: ,, Din mila lui Dumnezeu, Io Radul Voievod şi domn a toatã ţara Ungro – Vlahiei, fiul lui Vlad mare voievod. Dã Domnia mea aceastã poruncã a Domniei mele sfîntului hram şi sfîntului locaş al sfintei şi de viaţã începãtoarei troiţe, mãnãstirii de la Cozia şi egumenului şi nãstavnicului acelui sfînt locaş, chir Simion şi tuturor fraţilor care locuiesc întru Hristos în acel sfînt locaş, ca sã le fie bãlţile şi gîrlele de la Sãpatul, drept la Dunãre, dar pe apã şi pe Dunãre în jos, pînã la gura Elovniţei tot pe apã. Pentru cã a venit înaintea Domniei mele egumenul Simon de i-a dat Domnia mea pe slugile Domniei mele Drãgoi şi Goe din Fãcãeni şi Gureş din Frãţileşti şi din Floci, Petre pîrgarul şi Buduslov, de li-au dat hotar pe apã, pe unde scrie cartea Domniei mele. De aceea, sã le fie de ocinã şi de ohabã. Şi oricît este venitul acelor bãlţi şi gîrle, vama din peşte, tot sã fie al acelui sfînt locaş. Şi nimeni altul sã nu se amestece, nici pîrcalabii Flocilor, nici brãniştari, nici nimeni altul dintre boierii şi dintre dregãtorii Domniei mele, pentru cã cine I-ar impiedica şi cu un fir de pãr, acela va pãţi rãu de la Domnia mea. Şi iarãşi vouã flocenilor, astfel vã vorbeşte Domnia mea, sã fie volnici cãlugãrii sã-şi aşeze vãtafii şi alţi dregãtori pe la bãlţile lor, iar voi sã nu aveţi treabã. Şi oriunde se încarcã carele cu peşte de la bãlţile lor sau la Steanca sau la Borduşani sau la Fãcãeni sau la Vlãdeni şi la Blagodeşti sau la Corneani, sã fie volnici cãlugãrii sã ia vama şi perperul, iar altul nimeni sã nu se amestece. Şi oricine ar cãlca aceastã poruncã a Domniei mele, acela va primi mare rãu şi urgie de la Domnia mea, dupã spusa Domniei mele. Martorii acestei porunci a Domniei mele: jupîn Neag vornic, jupîn Duca, jupîn Dragomir al lui Udrişte, jupîn Cazan logofãt, jupîn Neagoe al lui Borcea, jupîn Stanciul Soimul vornic mic, Deatco stolnic, Bratul spãtar, Lal vistier, Ivan paharnic, Mircea comis, Stan şi Radul stratornici. Şi eu, Stan, am scris în cetatea Bucureşti, luna ianuarie 15, în anul 6975 . Io Radul voievod, din mila lui Dumnezeu, domn “ . Este posibil ca vecinãtatea Oraşului de Floci cu care se afla în hotar sã fi influenţat decisiv evoluţia satului Vlãdeni, acesta devenind cu timpul domeniul unor orãşeni. De-a lungul anilor, documentele vremii, menţioneazã nu de puţine ori numele de Vlãdeni, fie datoritã bogãţiilor sale, fie datoritã unor ,,pricini” ce puteau fi rezolvate numai la curtea domneascã. Sã rãsfoim împreunã câteva din documentele aflate în pãstrarea Arhivelor Naţionale ale statului. 1583 (7091) iunie 3, Bucureşti Mihnea Turcitul, domnul Tãrii Româneşti, întãreşte lui Chiriţã şi fratelui sãu, Lascãr, ocinã în Vlãdeni, partea Jupâniţei Rada, fata Muşei. 1595 (7103) august 24, Bucureşti Mihnea Viteazul, domnul Tãrii Româneşti, dãruieşte mãnãstirii Sf. Nicolae, din sus de oraşul Bucureşti, o parte din satul Vlãdeni. 1605 (7114) septembrie 3 Radu Şerban, domnul Tãrii Româneşti, întãreşte lui Preda, mare ban al Craiovei, satul Gropşani, dat de Mihai Viteazul, în schimbul satului Vlãdeni, Jud. Ialomiţa. 1605 (7114) octombrie 15 Radul Judeţ, cu cei 12 pârgari din Oraşul de Floci, judecã pricina lui Enache cu verii lui, pentru moşie la Vlãdeni. M-rea Sf. Ioan din Bucureşti. 1643 (7151) aprilie 10, Târgovişte Matei Basarab, domnitorul Tãrii Româneşti întãreşte mãnãstirii Cozia şi egumenului Ştefan, balta si gârla de la Sãpatul, la Dunãre, cu iazuri, cu vamã din peşte. Oriunde se va încãrca car de peşte din aceste bãlţi, fie la Borduşani, Fãcãiani, Vlãdeni, sã le ia cãlugãrii vama şi parparul. M-rea Cozia 1647 (7155) august 4Matei Basarab, domnul Tãrii Româneşti, scrie lui Preda sluger, vameşul de la Oraşul de Floci, cã a venit înaintea sa egumenul de la Cozia şi a spus cã satele Blagodeştii, Vlãdeanii, Fãcãianii şi Borduşanii nu vor sã dea zeciuialã de pe baltã. 1647 (7155) august 30 Constandin Andonovici, logofãt, şi Sava, adeveresc unchiului lor, Ianache, cã pãrinţii lor s-au înfrãţit cu acesta pe moşia din Vlãdeni. M-rea Sf. Ioan din Bucureşti 1649 (7158) noiembrie 25, Târgovişte Pãtru, fratele lui Socol, şi fiul lui Tudoru din Pãtrãreşti, vând lui Leca pitar, 200 stânjeni de ocinã în Bucul de Sus, Jud. Ialomiţa. Martori: Drãghici logofãt din Vlãdeni. M-rea Cozia1846, mai 20 Hotãrnicia întocmitã de ing. G. Pleşoianu pentru moşia Cãrãrenii, Jud. Ialomiţa, proprietatea mãnãstirii Cozia dinspre moşiile Tãndãrei, Pârţani, Vlãdeni, Feteşti s.a. Colecţia Planuri şi hotãrnicii, Jud. Ialomiţa. • EvenimenteAsemeni multor localitãţi din ţarã şi asupra Vlãdeniului s-au abãtut de-a lungul anilor, fel şi fel de întâmplãri sau evenimente, unele bine venite, altele mai puţin. Indiferent de natura lor, oamenii au trecut prin ele sau peste ele, fiecare cum s-a priceput, lãsând asupra lor bucurii, mulţumiri sau câteodatã rãni adânci care nu s-au vindecat niciodatã. Din evenimentele nefericite ale satului trebuie amintitã ciuma care s-a abãtut asupra lui în anul 1566. Printre cei rãpuşi de aceastã epidemie este menţionat în document şi un oarecare Stãnilã bunicul popii Ivan. Cum epidemiile evului mediu fãceau ravagii, cu siguranţã satul a fost afectat mai mult decât aflãm în documente. La 8 iulie 1831 la Urziceni, Isprãvnicia Judeţului Ialomiţa, a întocmit un tabel pe care l-a înaintat Departamentului Treburilor din Lãuntru prin care comunica numãrul familiilor satelor şi cantitatea de fân care trebuie adunatã pentru hrana cailor trupelor ruse din garnizoana Silistra. Satul Vlãdeni care la acea datã numãra 66 de familii trebuia sã adune şi sã predea 1980 de puduri de fân în valoare totalã de 594 lei. Sã ne aruncãm puţin ochii şi asupra satelor vecine: Fãcãeni 51 de familii – 1530 puduri – 459 lei, Gãiţa 122 – 3660 – 1098, Chioara 58 – 1740 – 522, Hagieni 48 – 1440 – 432. Subocârmuirea plasei Balta întocmeşte la 22 martie 1832 un tabel pe care îl înainteazã Ocârmuirii Judeţului Ialomiţa, tabel ce cuprindea obligaţiile locuitorilor din sate cãtre proprietari pânã în anul 1831. …Satul Vlãdeni, aşezat pe moşia mãnãstirii Sfântul Ioan dau câte şase stânjeni fân sau 4 taleri şi o gãinã; de la câmp zeciualã, de peşte întreialã dupã înscrisul ce au avut cu cuprindere ca privalul Vlãdenilor sã fie pe seama lor arendaş Dumitrache Berlescu. Dintr-un tabel publicat la 1 ianuarie 1857, aflãm suprafeţele de teren agricol primite prin împroprietãrirea din anul 1864. Suprafaţa de teren agricol a fost primitã în funcţie de posibilitãţile de a lucra pâmântul. La acea datã se aflau în comunã 81 de locuitori care aveau fiecare câte 4 boi şi au primit în total 891 de pogoane. Erau 23 de locuitori cu 2 boi şi au primit în total 179,5 pogoane şi 5 locuitori cu braţele care au primit în total 23,3 pogoane. Suma banilor care trebuiau plãtiţi ca despãgubiri anuale pentru întreaga suprafaţã de pãmânt era de 13.444,12 lei. Anul 1877, anul marelui Rãzboi de Independenţã i-a marcat puternic şi pe locuitorii din Vlãdeni. Nemulţumirile lor faţã de turci se înmulţiserã şi crescuserã în intensitate, mai ales în ultimii ani, când turcii s-au dedat la tot felul de nelegiuiri în zonã: le furau animalele, dãdeau foc la fânul din baltã, omorau oameni sau îi rãpeau ducându-i în Turcia. Iatã un document al vremii în care erau arãtate fãrãdelegile sãvârşite de turci. La 11 mai 1877, la Cãlãraşi, Prefectul de Ialomiţa întocmeşte un raport, pe care-l înainteazã ministrului de interne, referitor la acţiunile de jaf efectuate de turci în satele situate pe Dunãre. Domnule Ministru,Dupã cum ne comunicã domnul subprefect de Balta, mai mulţi cerchezi şi turci, trecând Dunãrea cu vase, au omorât pe moşia Fãcãeni pe Constantin, pãzitorul vitelor d-lui Iancu Burciu, iar pe servitorul lui Stoica Tigãu, rãnindu-l în mai multe locuri, se crede cã în curând va sucomba. La 7 corent alţi tâlhari, tot din Turcia, au trecut în balta Giurgeni, luând mai multe vite şi cai dupã moşia mare Bertesci de Jos, districtul Brãila, omorând şi doi servitori ai locuitorilor din acea comunã. La 8, 50 de cerchezi au furat, de la doi locuitori din comuna Borduşani Mici, 50 vite, trecându-le în Turcia cu luntrele. Tot în acea zi, doi pescari care treceau râul Borcei, fiind surprinşi de cerchezi şi turci, unul a fost împuşcat pe când voia sã se lase în apã, iar pe celãlalt prinzându-l, l-au dus în Turcia. Am onoarea a semnala dumneavoastrã aceste crime şi furturi spre ştiinţã. Primiţi, vã rog, domnule Ministru, asigurarea înaltei mele consideraţiuni. Prefect, Brãtianu Director M. Petrescu Domniei sale Domnului Ministru de Interne.Tinerii din comunã care aveau, la vremea aceea vârsta încorporãrii, au fost luaţi la oaste la Compania a 6 – a Gura Ialomiţei, regimentul 8 de dorobanţi. Compania a 6 – a a plecat pe front având în componenţa sa 16 sergenţi, 21 de caporali, 8 toboşari sau gornişti şi 350 de soldaţi. În Rãzboiul de Independenţã, Vlãdeniul şi-a dat ,,birul” sãu de eroi cãzuţi pe câmpul de luptã. Sã amintim eroii: Cãtãnoiu Nae, Marin Marin, Popescu Iancu, Schilea Dumitru. Nu deţinem date certe despre modul în care ar fi afectat com. Vlãdeni rãscoala din 1888, care în zilele de 10 şi 11 aprilie a cuprins întreg Judeţul Ialomiţa. Ordinea în Judeţ a fost restabilitã cu ajutorul regimentului 23 dorobanţi, comandat de colonelul Lahovari. Rãscoala s-a terminat cu moartea unui ţãran la Miloşeşti şi arestarea a 480 de ţãrani rãsculaţi în întreg Judeţul, aşa cum reiese dintr-o telegramã trimisã de Procurorul Cercopide din Cãlãraşi în ziua de 25 aprilie. În data de 18 iunie 1897 primarul Ştefan Tudor organizeazã la sediul Primãriei din comunã, o licitaţie pentru arendarea moşiei Vlãdeni pe o perioadã de 5 ani începând din 23.04.1898 – 23.04.1903. Moşia este adjudecatã de Oton Teteneş, domiciliat în comuna Hagieni, pentru suma de 60.000 lei. Moşia s-a dat în arendã fãrã trupul Blagodeasca. La sfârşitul anului 1899 şi începutul anului 1900 mai mulţi oameni înstãriţi din comunã printre care amintim pe: Oton Teteneş, Dumitru Ştefan, Neculae Ştefan, Dima Petre, Preda Traşcu, trimit mai multe obiecte de artã tradiţionalã popularã şi produse agricole – linte cu boabe mici şi mari, floarea soarelui, sãmânţã de mac, in, cânepã, dovleac şi plante furajere, cearã şi miere de albine, gogoşi de mãtase şi borangic pentru a fi expuse la Expoziţia internaţionalã de la Paris din anul 1900. În arhiva vremii am descoperit douã acte de angajament semnate de Ion C. Mihai şi Ion R.Gurãu din Vlãdeni, în 20.06.1912, care în calitate de gardieni zilnici erau însãrcinaţ paza pãdurilor din balta dupã moşia Vlãdeni şi care pentru orice tãiere de arbori nejustificatã trebuia sã rãspundã cu salariul. Şi tot din documentele vremii aflãm cã în anul 1912 Dl. Pantelimon Muşicã – reprezenta oamenii din comunã în procesele care se ţineau la Tãndãrei unde exista o Judecãtorie ruralã.În 6 septembrie 1904 la Piua Pietrii începe sã funcţioneze circumscripţia sanitarã ruralã avându-l ca medic pe Dl. Pãun. Pe lângã Piua Pietrii la circumscripţie mai erau arondate comunele: Chioara, Fãcãeni, Gãiţa, Vlãdeni. Tot acum se înfiinţeazã Poşta ruralã care deservea comunele: Vlãdeni, Gãiţa, Fãcãeni, Piua Pietrii, Chioara şi satele Bobu şi Brãiliţa. Cursa poştalã circula în zilele de marţi, joi şi sâmbãtã şi pleca la orele 6,30 de la Oficiul poştal din Piua Pietrii strãbãtând toate localitãţile care aparţineau de acest oficiu, ajungând la Feteşti sau Tãndãrei unde depuneau şi preluau corespondenţa şi coletele. Sã mai reţinem faptul cã la Piua Pietrii exista Oficiul telegrafic din aprilie 1882 şi telefon din anul 1902, servicii de care se foloseau când aveau nevoie şi locuitorii din Vlãdeni. Primul rãzboi mondial a adus şi în Vlãdeni ca mai în toate localitãţile din ţarã, tristeţe şi jale. Mai întâi la Turtucaia, iar dupã aceea pe fronturile din Ardeal şi Moldova, Vlãdeniul şi-a dat “cota” sa de eroi. În aceste lupte şi-au dat viaţa pentru ţarã aproape 50 de tineri din comunã, iar 4 s-au întors mutilaţi acasã. Printre cei care nu s-au mai întors niciodatã acasã, s-a aflat şi învãţãtorul – erou Cristache Ionescu din Chioara. Dupã rãzboi, înfruntând neajunsurile vremii, oamenii încearcã sã-şi vindece rãnile iar viaţa socialã, treptat, treptat îşi intrã în normal. Deşi era mai departe de marile centre urbane, şi în Vlãdeni începe sã-şi facã apariţia o activitate politicã mai tumultoasã. Organele de conducere ale comunei s-au schimbat des în decursul timpului, mai ales în perioada interbelicã, datoritã nemulţumirii sãtenilor, sau în funcţie de interesele diferiţilor proprietari sau a reprezentanţilor partidelor istorice. Cei care candidau pentru funcţia de primar, erau oamenii gospodari ai satului, cu ceva avere. Primarii şi ajutoarele acestora erau schimbaţi annual, iar cei care îşi terminau mandatul, dupã doi ani. Un caz neconstituţional, dar normal pentru acele vremuri tulburi, s-a petrecut în timpul alegerilor de primar din 1939, relatat de Iorga Teodor: ,, … alegerile s-au fãcut în faţa pretorului, la primãrie. Oamenii lui Gheorghe Grasu şi cei ai lui Ion Manu erau aşezaţi pe douã rânduri. Pretorul îi numãra pe fiecare în parte, astfel candidatul cu cei mai mulţi susţinãtori a fost declarat primar – Gheorghe Grasu. La vot participau în general bãrbaţii.“ Principalul partid care-şi exercita dreptul funcţiunii în comuna Vlãdeni, era cel al ţãrãniştilor, rezultat în urma alegerilor din 1937, ,,…asta şi pentru cã, dnul Nucã, fost coleg de şcoalã cu Ion Mihalache, era senator de Ialomiţa.” (,, La umbra subţire a salcâmilor “ – George Burlacu, 2000 ). Din zonã, în domeniul politic, se mai remarcã în acea perioadã şi viitorul ministru de Justiţie Secretar de Stat – Aurelian Bentoiu ( liberal ), originar din Fãcãeni, dar cu întinse moşii şi în Vlãdeni ( Iezerul Vlãdeni ). În 1940, dupã abdicarea regelui Carol al II- lea şi venirea la putere a legionarilor, se schimbã radical politica din sat. Reprezentanţii acestui partid erau recrutaţi dintre cei cu: ,,…spirit primar – agresiv”, sau din refulaţii satului. În perioada dintre cele douã rãzboaie mondiale, ordinea în comunã era menţinutã de jandarmi. Prin anii ’30, Postul de Jandarmi era în casa la Georgescu Ion, iar şeful postului era Strãchinescu, ajutat de 2 jandarmi militari în termen. Iarna anilor ’34 – ’35 a fost o iarnã grea în Bãrãgan, cu geruri nãprasnice şi zãpadã multã. Profitând de condiţiile prielnice create de naturã, Aurelian Bentoiu, invitã la o vânãtoare de lupi în Balta Vlãdeniului, mari personalitãţi politice ale vremii. Sosind în sãnii trase de câte patru cai, trag la cârciuma lui Gheorghe Nicolescu, Gh. Tãtãrãscu – prim ministru, Iulian Maniu, şi câţiva din prietenii lor mai apropiaţi. A fost organizatã ,, o bãtaie “ la care au participat aproape 100 de copii mai mari pentru scoaterea vânatului din ascunzişuri. Se pare cã oaspeţii au fost foarte mulţumiţi de trofeele împuşcate. Sã mai menţionãm faptul cã în perioada venirii la Vlãdeni a marilor personalitãţi, la putere erau liberali. În primãvara anului 1942 la Chioara au loc mari inundaţii. Sinistraţii din Chioara sunt evacuaţi şi cazaţi la locuitorii din com. Vlãdeni. Declanşarea celui de-al doilea rãzboi mondial începe sã se facã simţitã şi în Vlãdeni. În anul 1939, în comunã se afla ,,Regimentul 12 Cantemir”. Soldaţii erau împrãştiaţi prin sat în casele oamenilor. Instrucţia de front o fãceau în luncã iar pentru trageri foloseau Poligonul din apropiere de Hagieni. Începând cu anul 1940 şi pânã aproape de jumãtatea anului ’43, în comunã sunt aduşi prizonieri de rãzboi ruşi şi folosiţi la muncile agricole. Ei au fost cazaţi la Ferma 3 şi au început sã construiascã canale de desecare. În 24 august 1944, de la Cãlãraşi, Prefectul Judeţului Ialomiţa – Colonel V. Nica, trimitea o circularã cãtre comandanţii mai multor unitãţi militare de profil în care specifice: ,, Pretorii plãşilor Ţãndãrei şi Feteşti ne informeazã cã 6 vase germane vin pe Dunãre din direcţia Brãila – Hârşova continuându-şi drumul în susul apei. O secţie antiaerianã românã şi un pluton de pionieri, aflate la punctul ,, Vadul Oii “ lângã comuna Vlãdeni, care au misiunea de a dezarma orice formaţiune germanã le-au somat cu focuri de armã. De pe vase s-a rãspuns cu focuri de mitralierã şi tun. Vasele îşi continuã drumul. Vã rugãm sã binevoiţi a lua toate mãsurile şi sã daţi dispoziţiunile necesare pentru capturarea vaselor cu întregul material şi dezarmarea echipajului în conformitate cu ordinul nr. 12271 / 1944 al Ministerului Afacerilor Interne dupã care anexãm copie.”Şi în acest rãzboi Vlãdeniul şi-a dat “raţia” sa de eroi pentru apãrarea ţãrii şi reîntregirea neamului. Terminarea rãzboiului duce la o nouã orientare politicã. La putere se instaleazã noile organizaţii politice – comuniştii. Noua ideologie ,,era adusã de echipele de “agitatori” comunişti, apãrute şi la noi în sat, mai întâi venite de aiurea, constituite din bicisnicii satului, din pãcate pentru noua organizaţie politicã.” …,, Partidul în sat nu se constituise. Cei care se perindau ca activişti erau recrutaţi din oameni fãrã prestigiu nici moral, nici material, şi chiar foşti legionari, cãci Dna. Pauker, lidera grupului comuniştilor de import, venit din Uniunea Sovieticã, deschisese larg porţile, adeziunile şi obţinerea carnetului de partid fãcându-se “stante pede”. Oricine sã intre, numai sã se îngroaşe rândurile, asta era lozinca…” ( La umbra subţire a salcâmilor – George Burlacu, 2000 ). Marile frãmântãri sociale care au loc acum în ţarã se petrec şi în Vlãdeni, trãite cu intensitãţi mai mari sau mai mici, în funcţie de structura socialã a oamenilor. • Amintiri printre lacrimi şi surâsuri – ColectivizareaColectivizarea şi înfiinţarea G.A.C – urilor, copie fidelã a sovhozurilor sovietice, a fost pentru cei sãraci din comunã o ,,manã cereascã”, iar pentru cei gospodari şi avuţi, ,,lovitura pe la spate” care i-a marcat pentru tot restul vieţii. Unii şi-au pus pe ei cãmaşa mai bunã şi au ieşit pe strada principalã pentru a participa la colectivizare. Alţii şi-au luat familia şi o parte din bunuri şi s-au ascuns ani de zile prin pãduri, crezând cã dacã nu-i gãseşte acasã, vor scãpa. Dacã-i întrebi pe cei mai în vârstã cum a fost: ,,… unii zâmbesc, iar alţii ofteazã adânc şi nu vor sã-şi mai aducã aminte” . În ’49 a venit la Progresu ( ex. Mircea Vodã ) dna. Ana Pauker ca sã le vorbeascã ţãranilor despre binefacerile colectivizãrii. Mai în silã, mai cu forţa, Progresu a fost primul sat colectivizat din Regiunea Constanţa. Despre Gheorghe Grasu, fost primar în comunã în perioada interbelicã, povestesc alţii: ,,…în timpul colectivizãrii a fugit în pãdure la Pietroiu şi se ascunde în scorbura unui copac timp de 3 luni. Îi mai ducea mâncare din când în când Gheorghe Bucur. Este prins şi arestat, apoi trimis la Canal “ . ,, …Pã Mitulescu, ãsta, pã Ion a’lu’ Berechet, l-a ridicat Miliţia noaptea de-acasã şi l-au bãtut cu cuţitul peste gurã, pânã i-au rupt toţi dinţii cã nu voia sã intre în colectivã. A venit acasã, dezbrãcat de haine, cã erau rupte şi pline de sânge, pã dãvale. În iulie, în ’50, l-au trimis la canal, fãrã proces, unde l-au ţinut 14 luni. În toamna lui ’51 merge la proces şi este reţinut în continuare pentru cã nu predase cotele, şi este trimis la penitenciarul din Cãlãraşi. Prin ’53, cam la vreo 2 – 3 sãptãmâni dupã ce a murit Stalin, l-au trimis acasã” . ,, … Pe domnul învãţãtor Gheorghe Muşicã l-au sãltat securiştii cu o maşinã Varşawa, ziua, când lucra la stupi, şi 7 ani nu a ştiut nimeni, nimic despre el. Da, pã el nu l-au luat cu colectivizarea, ci pentru cã fãcuse politicã liberalã “ . La înfiinţarea G.A.C – ului i-au dat numele ,,Drumul lui Stalin”, iar primul preşedinte a fost Anghel Dragomir, dupã care i-au urmat Neagu Anghel, Costea Ghiţã.Pentru colectivizarea comunei s-au înfiinţat trei comisii: una pe deal, una pe vale şi alta pentru zonã, cum îi spuneau mai acolo unde se aşezaserã sinistraţii. Printre cei care fãceau parte din comisiile de colectivizare au fost: Neagu Anghel, Dumitru Stoica, Marin Costea, Drãghicescu Ion. Ion Bucur, a lu’ Gherghiniţã, cum îl ştia mai bine lumea, era om înstãrit, om gospodar. Prin ’46 – ’47 şi-a construit o casã de locuit, salon de nunţi şi cârciumã. Prin ’49 l-a evacuat şi a stat vreme de un an pe la Florea Bucur. Nu a vrut sã intre în G.A.C şi atunci i-au confiscat vreo 37 ha de pãmânt arabil, 400 de oi, 2 cai, 2 vaci şi 2 boi pentru arat, plug, semãnãtoare şi câte şi mai câte. Prin 1956, în casa lui au mutat Cãminul Cultural şi Biblioteca care pânã atunci fusese la Ion Dima, la ,,POLOGEA” şi au stat acolo pânã în 1982, când s-au mutat în clãdirea mamã. Ion a stat sãracu vreo opt ani prin baltã, dupã care i-au luat lucrurile şi le-au dus în casã la ,,Ion Urâtu”, unde era postul de Miliţie. Primar pe-atunci era Dumitru Stoica, iar şef de post era Strãchinescu Ion. Rãsfoind documentele vremii am dat peste adresa nr.49/8.05.1954 din partea Primãriei Vlãdeni cãtre Comitetul Executor al Sfatului Popular Raional Feteşti. Tovarãşe Preşedinte,Vã înaintãm alãturatele cereri ale chiaburilor din aceastã comunã şi anume una a lui Gheorghe Bucur prin care vrea sã doneze terenul pe care îl posedã însãmânţat conform planului pe care îl posedã şi al doilea al chiaburului Vasile Iliescu, care cere sã fie scos din categoria de chiabur. Primar, …,,…Chiaburi … Nişte oameni înstãriţi şi ei şi mai gospodari ca alţii. Culmea e cã au fost trecuţi la chiaburi şi mulţi din cei care primiserã pãmânt de la stat pentru cã luptaserã pe front. Cei care nu vroiau sã predea pãmântul de ,,bunã voie” erau închişi în beci la Petrea Niculinii…”. Au fost şi unii care nu au vrut sã intre în ruptul capului în colectiv: Petre St. Ion (Sulã) şi Iordache Constantin. Unii de fricã sã nu le pãţeascã ceva familia, au donat pãmântul agenţiilor de stat. Sã amintim pe: General Mihail Dumitru 31 ha, Dinu Nicolescu 15 ha, Pãunescu Dumitru 3,5 ha, Dumitru Stancu 15 ha. Preotul Cristian Alexandru a donat 7,5 ha în Chioara şi la Vlãdeni. Mulţi dintre cei cãrora li s-a luat pãmântul au fost obligaţi de împrejurãri sã lucreze în C.A.P (G.A.C) sau I.A.S pânã la bãtrâneţe. Alţii au pãrãsit comuna şi nu s-au mai întors niciodatã. Sunt lucruri de care unii nu vor sã-şi mai aminteascã niciodatã. Alţii spun cã aşa a fost sã fie. • ,, Formaţia 888 – Coloana de muncã a M.I “Aşa se numea Colonia formatã numai din deţinuţi de drept comun care au început sã soseascã în Vlãdeni pe la sfârşitul toamnei lui ’57. Amintiri despre Penitenciarul Vlãdeni ne sunt relatate de Eftimie Mihai fost ,,Şef cu spatele” (aprovizionare) şi Domnu Gheorghe, fost şef de cadre (evidenţa condamnaţilor). Amândoi au avut la vremea respectivã gradul de subofiţer. La început, în câteva luni au fost aduşi în localitate cam 3500 de deţinuţi. Ei au fost cazaţi prin saivane, grajduri sau pe şlepuri. Scopul aducerii lor a fost acela de a muncii la construcţiile I.A.S – ului din comunã înfiinţat în anul 1957, la ridicarea digului pe malul braţului Borcea şi la sistemul de irigaţii. Prin anul 1959 s-au terminat construcţiile aferente penitenciarului. Numãrul deţinuţilor ajunsese în anul 1960 cam la 6000, iar pentru paza şi întreţinerea lor erau angajate cam 1000 de cadre. Din comuna Vlãdeni printre cei care au lucrat la penitenciar, s-au numãrat: Cantemir Dumitru, Antemir Ovidiu, Cãldãraru Ştefan, Eremia Dumitru, Croitoru Ion, Chivulescu Gheorghe. Toţi au avut grad de subofiţer şi au lucrat mai mult în administraţie. Unii au fost angajaţi pe post de caralii (paznici): Petricã Munteanu, Neacşu Tudor, Petrache Ion, Grigore Dumitru, Stroie Gheorghe. Au fost şi anumite perioade, în special vara, când numãrul lor a ajuns la 14.000. Când lucra la dig, cordonul de deţinuţi se întindea de la ,,Puţurile Popii” şi pânã la Fãcãeni. Când numãrul deţinuţilor crescuse, s-au înfiinţat şi alte secţii ale penitenciarului care aparţineau tot de Vlãdeni. S-au înfiinţat secţii la: Giurgeni, Slobozia, Cãlãraşi, Borcea, Km 6, Chioara. Primul comandant a fost maiorul Rãdoi I. cãruia i-a urmat Predescu V. Deţinuţii au fãcut canalul de desecãri, sistemul de irigaţii pe o suprafaţã de 4000 de ha, toate construcţiile din I.A.S, defrişãri de pãduri în baltã, digul. Condiţiile de muncã erau dintre cele mai grele, în special spre sfârşitul toamnei şi iarna. Hrana era foarte proastã şi puţinã, alimentul lor de bazã fiind un turtoi care conţinea foarte mult mãlai. Unii dintre cei care au murit în timp ce erau la lucru, au fost îngropaţi în digul pe care îl construiau. Dupã anul 1972, numãrul deţinuţilor a început sã scadã, o parte din ei fiind transferaţi la Penitenciarul din Slobozia. Pânã în anul 1974 mai rãmãsese în comunã doar o secţie care avea în jur de 500 de deţinuţi. În anul 1977, Penitenciarul Vlãdeni a fost desfiinţat iar toate bunurile care-i aparţineau au fost transferate I.A.S – ului din comunã. Ultimele documente au fost predate de Gheorghe Domnu la Direcţia Generalã a Penitenciarelor Bucureşti, care-şi avea sediul la Penitenciarul Rahova. • Alte evenimenteVlãdeniul, ca mai toate localitãţile rurale din ţarã, a fost şi el ,,cuprins” de febra transformãrilor sociale şi politice care au avut loc în acea perioadã.Dupã înfiinţarea G.A.C – urilor (C.A.P – mai târziu) ,,Drumul lui Stalian”, (sã nu uitãm cã fãcea parte din raionul Feteşti, primul raion colectivizat din regiunea Constanţa), în 1957 s-a înfiinţat I.A.S – ul care la început a fost condus de maiorul Paraschiv. Aceastã întreprindere a oferit, în primul rând, de lucru, celor care nu au vrut sã lucreze în C.A.P.Dupã rãzboi locul postului de Jandarmi din comunã a fost luat de cel de Miliţie.La început a avut sediul în casã la Cantemir Dumitru, apoi s-a mutat în clãdirea unde a fost Primãria veche, 7 ani în casã la Drãguescu, la Miticã Chiriac, în clãdirea unde este Primãria actualã, la ,,Ion Urâtu”, la Costea Mãrgãrit, pânã când s-a stabilit la Sediul actual lângã Cãminul Cultural. Au fost mai mulţi şefi de post: Strãchinescu Ion, Ciochina, Sandu din Crasna, Bozomitu – un ţigan din Olt, Ilãu, dar cel mai respectat şef de post a fost şi a rãmas Corlãu Ion. Acesta, dupã ce fusese şef de post la Chioara între anii 1952 – 1960 a fost mutat în Vlãdeni, fiind şef de post din anul 1960 şi pânã în 1984 când a ieşit la pensie. La Chioara ia fiinţã Casa de naşteri, singura din zonã, de care aparţinea şi comuna Vlãdeni. În anul 1963 s-a realizat Electrificarea şi Radioficarea comunei. Pânã atunci existase un grup electrogen la moarã (la D-nul Cârstea) care alimenta Primãria şi Şcoala. Tot acum apare şi prima Poştã telefonicã unde primul angajat a fost Eftimie Ana. Mai târziu, prin ’68 s-a dat în folosinţã prima Centralã telefonicã unde funcţiona Mãrgãrit Carmen, iar Costea Iordan era poştaş.Alimentarea cu apã a comunei s-a fãcut în anul 1963 de cãtre C.A.P. Pânã atunci oameni folosiserã apa de la fântînile lui: Gheorghe Chiriac -,,Zorilã”, Moroianu, Canja, Voicu Panã sau Chiritã.În anul 1970, în aprilie, au loc cele mai mari inundaţii din zonã. A fost inundatã toatã balta şi unele localitãţi. Apa venea dinspre Dunãre şi se revarsã spre albia Ialomiţei. Viitura s-a potolit dupã 48 de ore. Locuitorii din Chioara, Bobu, Brãiliţa, Sf. Vasile, cu ,,bruma de lucruri"”pe care le-au mai putut salva, s-au mutat în Ţãndãrei, Vlãdeni, Giurgeni, Fãcãeni, M. Kogãlniceanu sau prin alte localitãţi. Majoritatea au primit câte 14.000 lei şi loc de casã gratis din partea statului. Cei care s-au mutat în Vlãdeni au format un cartier pe care bãştinaşii l-au numit cartierul ,,Sinistraţilor”. Puţin mai târziu, cele patru biserici din localitãţile lovite de inundaţii au fost dinamitate, lãsând o tristã amintire în sufletul enoriaşilor care se rugaserã aici, pãstoriţi de preotul Tomescu Ştefan. În anii 1972 – 1973, în comunã se construieşte Dispensarul uman, care de-a lungul anilor a fost deservit de un medic (au fost şi doi în anumite perioade) şi douã asistente medicale.Cooperativa de consum care se înfiinţase în anul 1957, având ca preşedinte pe Antemir Constantin, construieşte în anii 1973 – 1974, un Magazin Universal, transformat dupã 1989 în discotecã. Au fost construite ( în 1964 şi 1973 ) douã şcoli pentru învãţãmântul de culturã generalã şi douã grãdiniţe pentru preşcolari.În 1982 s-a terminat şi dat în folosinţã noua clãdire a Cãminului Cultural. De-a lungul anilor, în comunã au avut loc o serie de manifestãri cultural – artistice şi sportive la realizarea cãrora un aport deosebit şi l-au adus tinerii din comunã, iar pãrinţii şi bunicii lor au participat întotdeauna cu plãcere. • VLÃDENI DUPà 1989Se poate spune pe drept cuvânt, cã, dintr-un anumit punct de vedere, Vlãdeniul reprezintã un unicat în România. Se pare cã este singura localitate din ţarã care de la evenimentele din Decembrie 1989 şi pânã în prezent – mai 2004, a avut în fruntea sa, ca primar, pe una şi aceeaşi persoanã: Juristul Lucian Corlãu.În cei 14 ani de la evenimentele din Decembrie 1989, în Vlãdeni s-au propus şi realizat mai multe obiective, pe care puţini le-au crezut realizabile, şi toate în folosul locuitorilor din comunã.S-au fãcut lucrãri de reabilitare şi modernizare a şcolilor şi a Cãminului Cultural, încãlzire prin centrale termice individuale la şcoalã, grãdiniţã şi primãrie. Aceste instituţii au fost dotate cu mobilier modern şi aparaturã electronicã necesarã. S-au modernizat drumurile laterale. Prin fonduri PHARE s-a dus la bun sfârşit, în douã etape, un program de agroturism, prin construirea pe malul braţului Borcea, a unei cabane turistice, care reprezintã în aceastã zonã, o experienţã ineditã. Cabana dispune în prezent de 12 locuri de cazare, o pensiune pentru servitul mesei, 2 microbuze cu 8 şi respectiv 16 locuri pentru extensii în zonã, o şalupã şi 5 bãrci. S-a demarat un program de alimentare cu apã a comunei, cu finanţare prin fonduri Sapard. Lucrarea este începutã, având termen de finalizare luna septembrie – 2004. Sunt prevãzute lucrãri de reabilitare a preţurilor, schimbarea instalaţiilor electrice şi hidraulice, schimbarea conductelor pe o lungime de 14 kilometri.Cu sprijin guvernamental, com. Vlãdeni va avea începând cu luna mai 2004, o cochetã Salã de sport ale cãrei lucrãri au demarat în 2003.Dupã desfiinţarea complexului de porci aparţinând Combilului, a lichidãrii fostului I.A.S, mulţi oameni din comunã au simţit şi au suferit din plin lipsa locurilor de muncã. S-au fãcut şi se fac în continuare eforturi pentru aducerea unor investitori din judeţ sau din ţarã, care prin investiţiile pe care le vor face în comunã, sã creeze noi locuri de muncã.Consiliul local al comunei a sprijinit şi sprijinã în continuare pe tinerii din localitate, suportându-le cheltuielile de transport pentru a se deplasa la liceele din Feteşti.Se urmãreşte ca în maxim doi ani sã se finalizeze pietruirea strãzilor din comunã. Se va insista în continuare pe amenajarea de trotuare ( betoane sau din pavele ) şi de rigole pe toate strãzile comunei.Oameni harnici şi gospodari, devotaţi pãmântului pe care-l muncesc şi unde trãiesc, locuitorii din Vlãdeni, punându-şi în practicã înţelepciunea de care dau dovadã, vor face din comuna lor într-un viitor nu prea îndepãrtat, un ţinut minunat, frumos şi bogat, aşa cum poate şi l-a visat şi strãbunul lor – ciobanul Vlad.

Invatamant

Ctitorie: 1906 , Tip: Biserica , Religie: ortodox , Localitate: VLADENI , Comuna: VLADENI , Judet: Ialomita , Episcopie/Arhiepiscopie: Episcopia Sloboziei si a Calarasilor , Mitropolie: Mitropolia Munteniei si Dobrogei, Preot Popa Gabriel
VladeniIntra acum!

Anunturi

adauga si tu
Adauga anunt!